Radu, 30 de ani, salvator al copacilor

Radu-i punctual. (el zice că toți prietenii lui știu că nu este punctual… ciudat.) Cel puțin la întâlnirea cu noi a ajuns primul și a ajuns cu cinci minute înaintea orei stabilite. Noi, eu și Radu (fotograful Biciclescu, adică), ca doi nesimțiți, am întârziat. Eu vreo 10 minute, crezând că ajunge Radu la timp… iar Radu vreo 40 de minute, crezând că ajung eu la timp.

În primele 3 minute ne-am uitat în meniu.

“Mie mi-este foame.”, i-am zis.

“Aș mânca și eu ceva…”, răspunde Radu.

“Uite, pizza. Da-i cam scumpă.”, îi zic iar.

Și apoi au urmat alte 10 minute de discuții despre ce mâncăm de obicei, cât mâncăm, unde mâncăm. Timp în care chelnerița ne-a pus în față pizza comandată, aia scumpă (și mică pe deasupra!).

Radu, 30 de ani, salvator al copacilor

Radu, 30 de ani, salvator al copacilor

“Bine, hai să vorbim și despre biciclete… totuși.”, i-am zis după ce-am mușcat cu poftă din felia de pizza, asta după ce Radu m-a invitat să “încep” eu.

Radu-i genul de om care n-are cei 7 ani de acasă… are mai mulți. Este constant atent la toate detaliile și toate gesturile lui. Își cere scuze pentru orice chichiță, îmi zice “sănătate” chiar dacă strănut de 25 de ori în 2 minute și îmi recomandă să răspund la telefon, chiar dacă întrerup conversația cu el, că nu-l deranjează.

“Problema în România este că bicicleta este văzută ca mașina săracului.”, îmi zice Radu.

Și apoi a început să turuie cu supărări, uitând complet de pizza noastră. În fine, precum ziceam, Radu n-ar fi vorbit cu gura plină niciodată…

“Este uimitor că suntem săraci, dar grași!”, continuă cu ochii mari, bulbucați, impresionat de chestia asta cu toată ființa sa. “Arată-mi ultimul lider gras în afară de Churchill…”, continuă el. Eu dau din umeri, neștiind lideri grași.

Radu, 30 de ani, salvator al copacilor

Radu, 30 de ani, salvator al copacilor

Ca să nu se prindă că nu-s cel mai incult om, trântesc o întrebare:

“Ce crezi despre infrastructura pentru biciclete din București?”

“Cred că pentru fiecare om care pedalează prin București există cel puțin alți 10 oameni care ar pedala dacă ar avea o infrastructură și conditii decente…”

Fără să apuc să-l întrerup își continuă ideea, energic: “Este iresponsabil să nu promovăm pedalatul în oraș!”

Eu ajung la a doua felie de pizza. Radu tot nu se atinge de mâncare. Mă opresc puțin să-l analizez, cum fac mereu când mă văd cu bicicliștii care apar pe Biciclescu.

Uneori mă privește în ochi. Alteori se uită în gol. Dă din mâini. Este vizibil afectat de situația bicicliștilor din București. Tot vorbește, dar nu prea-l aud. De fapt, ba da, îl aud… dar nu-l prea ascult. Are ochii așa mari. Vorbește din suflet, pe cuvânt!

“Avem nevoie de o oră de mișcare pe zi ca corpul uman să funcționeze bine…”, zice terminându-și ideea.

Radu merge zilnic până la job cu bicicleta. La doar o zi după întâlnirea cu noi i-a fost furată bicicleta și și-a cumpărat alta. Era într-un fel de sevraj fără o bicicletă.

“Este ușor să te apuci de pedalat. Ai febră musculară în primele zile și apoi trece. Chiar nu e greu să te apuci de chestia asta!”

E molipsitor. În tot calmul său aparent, atunci când vorbește de biciclete se transformă. Chiar îi pasă.

“Am avut doi dinți de jos reconstruiți de o portieră de Dacie când eram mic. Aveam 14 ani și eram pe bicicletă.”, îmi povestește râzând și, într-un final, luând o felie din pizza.

Radu are 30 de ani, este front end developer și atunci când l-am întrebat ce “este”, mi-a raspuns că-i “un salvator al copacilor” inițial.

Radu, 30 de ani, salvator al copacilor

Radu, 30 de ani, salvator al copacilor

“De când vrei să salvezi copacii?”, îl întreb curios.

“De când mă știu. E singura chestie constantă din viața mea. Este singurul lucru care nu s-a schimbat de când mă știu…”

Are puțină pleată, niște barbă de om neglijent – așa cum Radu nu este – și o geacă de piele pe el. Pentru el este o simplă pauză de masă de la job. Pentru mine este o oportunitate de a cunoaște un om căruia îi pasă de mediul înconjurător.

Radu, 30 de ani, salvator al copacilor

Trecem de la ecologie la politică, apoi din nou la biciclete și razant prin tehnologie. Îmi spune că s-ar băga într-un partid nou, deși nu prea-i place politica. “Dar trebuie să fim atenți la ea uneori.” (la politică)

Radu este atât de ciudat și de interesant – ar putea să nu-i pese, așa cum multora nu le pasă, dar îi pasă, așa cum ne pasă și nouă, de ceea ce ne înconjoară. Crede că bicicleta este o soluție faină și crede că o să apară tot mai mulți bicicliști în București. Este optimist și te molipsește cu entuziasmul cu care vorbește despre pedalatul urban.

Radu ne-a contactat și ne-a spus că vrea să facă parte din Biciclescu. Și pentru asta, Radule, ai tot respectul nostru. Ești fain!