Tranda are azi 31 de ani, o viitoare soție și o pasiune de nedescris pentru bike polo.

Tranda este genul de om foarte popular, genul de om ce ar putea să-mi dea cursuri de “sociabilizare”. Mă îndoiesc că a citit cărți de specialitate sau că a fost la cursuri de specialitate – pur și simplu așa este el, natural, sociabil și, implicit, popular.

Cunoaște mulți oameni și mulți îl cunosc pe el. Este genul de om “de legătură”. Și pare că-i place treaba asta.

Numele său real este “Alexandru Trandafira”, dar puțini cunosc numele său real. Toată lumea îl știe sub numele de “Tranda”.

La vârsta de doar patru ani părinții l-au dat la niște cursuri de inițiere în tainele înotului.

La scurt timp părinții au observat că se descurcă destul de bine în apă, astfel și-a început cariera de înotător de performanță.

În 13 ani de înot a ieșit Campion Național la proba de ștafetă 4 x 100 mixt și multiplu Vicecampion Național la proba de 100 și 200 de metri bras.

Vorbește cu un vibe pozitiv despre acea perioadă din viața lui. Pare că are amintiri puternice de atunci.

Când am aflat despre Tranda că a înotat mult, i-am observat brusc trapezul.

Tranda are azi 31 de ani, o viitoare soție și o pasiune de nedescris pentru bike polo.

Tranda are azi 31 de ani, o viitoare soție și o pasiune de nedescris pentru bike polo.

Pe la 16-17 ani s-a lăsat de performanță, cumva suprasolicitat și săturat de rutina “antrenamente-școală-acasă”, și a descoperit skate-park-ul – moment în care trio-ul “antrenamente-școală-acasă” s-a transformat în “skate-sex-rock’n’roll”.

De la un stil de viață sănătos, relativ strict, de la o viață de om care făcea sport de performanță a ajuns la o viață înconjurată de party-uri, presărată cu oase rupte, zile pierdute în Club Fire și plecări dese în Vama Veche.

După un 7.82 obținut la Bacalaureat, a aplicat la Facultatea de Educație Fizică și Sport, a făcut cinci ani de teorii și metodologii ale sportului, anatomie aprofundată, câteva restanțe, sesiuni și, cel mai important, a obținut titlul de campion la Universitarele Mondiale din Istanbul la proba 50/100/200 metri bras.

“Ce ai făcut după facultate?”, l-am întrebat, parcă prevăzând că urmează ceva poveste interesantă.

După facultate a plecat în Vama Veche, cumva victorios că a terminat cu media 9.50. Și-a vândut PlayStation-ul sperând că va putea supraviețui acolo o săptămână. Banii i-au ajuns doar pentru două-trei zile. Așa că și-a căutat un loc de muncă și a devenit debarasator și apoi a “evoluat” în barman. S-a distrat acolo trei luni.

Tranda are azi 31 de ani, o viitoare soție și o pasiune de nedescris pentru bike polo.

Tranda are azi 31 de ani, o viitoare soție și o pasiune de nedescris pentru bike polo.

Apoi a revenit în București și și-a continuat “cariera” de barman pentru un an și jumătate. Ulterior a hotărât să devină “domnul profesor” – domnul profesor de înot – și să renunțe la viața de noapte.

De un an sau doi Tranda este “Manager” la Bucharest Bike Polo.

Bucharest Bike Polo nu este altceva decât o pagină de Facebook momentan. Este, de fapt, o comunitate din care fac și eu parte. Este “grupul” oficial al oamenilor care joacă bike polo în București.

Tranda are azi 31 de ani, o viitoare soție și o pasiune de nedescris pentru bike polo.

Tranda are azi 31 de ani, o viitoare soție și o pasiune de nedescris pentru bike polo.

Ziceam la început că Tranda este sociabil și cunoaște mulți oameni și mulți oameni îl cunosc pe el. Astfel că Tranda și-a însușit acest “rol” de “om care face de toate” ca acest sport nou, bike polo, să crească în București și România.

În ultimii doi ani a contribuit la toate turneele ce au avut loc în țară: Ploiești, Sfântul Gheorghe, Oradea și, acum o săptămână, a fost omul de bază din spatele Polo Delivery, ce a avut loc în București.

Ca povestea să fie completă, la ceremonia de încheiere a primului turneu internațional de bike polo din București, Tranda s-a pus în genunchi și și-a întrebat prietena: “Will you polo me?”

Tranda are azi 31 de ani, o viitoare soție și o pasiune de nedescris pentru bike polo.

Tranda are azi 31 de ani, o viitoare soție și o pasiune de nedescris pentru bike polo.

Tranda este un poloist convins. Tranda este cel care ajunge primul la teren și pleacă ultimul. Este cel care în ultimii doi ani și-a pus sufletul ca acest sport să crească pe plan local.

“Când nu o să mai știi cum să faci bani, îți recomand să începi să oferi cursuri de ‘Cum să fii sociabil’. Te pricepi.”, i-am zis la final.

“Nu înțeleg despre ce vorbești.”, mi-a răspuns.

“Ești așa sociabil că ai putea să îi înveți și pe alții…”, încerc să-i explic.

“Nu m-am analizat niciodată… așa sunt, pur și simplu.”